Incepand din acest an, soferii primesc un nou document atunci cand realizeaza inspectia tehnica periodica, dupa cum se arata intr-un document de presa publicat recent de Registrul Auto Roman. Afla din articol cum arata certificatul eliberat din 1 ianuarie 2014, precum si ce informatii va cuprinde acesta.
Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica este un nou document ce trebuie eliberat soferilor incepand din 31 decembrie 2013, fiind introdus de OG nr. 6/2012: "Dupa finalizarea inspectiei tehnice periodice se elibereaza un certificat de inspectie tehnica periodica".
Potrivit unei informari a Registrului Auto Roman, "eliberarea obligatorie a unui Certificat de Inspectie Tehnica Periodica este conforma cu prevederile Directivei 2010/48/UE de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind inspectia tehnica auto pentru autovehicule si remorcile acestora".
Eliberarea documentului nu implica obligatii sau costuri suplimentare pentru soferi, acestia primind acest certificat automat, la finalizarea inspectiei tehnice periodice efectuate la termenul scadent normal. In acelasi timp, nu va fi afectata nici periodicitatea de efectuare a ITP, astfel ca data urmatoarei ITP va fi cea din anexa la certificatul de inmatriculare.
"In consecinta, detinatorii de vehicule cu ITP valabil nu trebuie sa solicite in avans eliberarea acestui certificat, el urmand sa fie eliberat la efectuarea urmatoarei ITP", puncteaza RAR.
Certificatul, care cuprinde informatii precum numarul de identificare al vehiculului, clasa vehicului sau numarul de kilometri parcursi la data efectuarii inspectiei, este eliberat in limba romana, iar rubricile sunt traduse in engleza.
Documentul este complementar anexei la certificatul de inmatriculare si, prin urmare, nu inlocuieste anexa respectiva care atesta efectuarea ITP si termenul de valabilitate.
In cazul controalelor din trafic, soferii sunt obligati sa prezinte si noul document, in caz contrar ei fiind amendati de politisti. "Avand in vedere ca este vorba despre un certificat armonizat stabilit printr-un act normativ UE, este necesar ca certificatul sa fie disponibil impreuna cu anexa la certificatul de inmatriculare pentru prezentare in vederea unor eventuale controale".
In ceea ce priveste sanctiunile pentru lipsa unui astfel de certificat, RAR mentioneaza ca acestea se aplica de politie doar vehiculelor inspectate incepand cu 31 decembrie 2013, in functie de legislatia fiecarei tari din UE.
"Verificarea valabilitatii ITP se bazeaza, in primul rand, pe datele din anexa la certificatul de inmatriculare. Certificatul de ITP prezinta si alte informatii suplimentare ce pot fi utile in control si este important deoarece poate fi verificat simplu in toate SM, rubricile respective fiind armonizate", se mai arata in documentul de presa al RAR.
Sper sa va fie de folos acest info. Cereti in mod expres acest Certificat daca vedeti ca nu vi se da odata cu efectuarea ITP-ului. Nu lasati acasa Certificatul ITP ar fi inca un motiv sa platiti amenzi in drumurile voastre din Comunitatea Europeana. Eu il am deja bagat in torpedou, facand ITP-ul in 2014.
Pentru ITP-ul facut pana in 31 decembrie 2013 nu se cere acest Certificat, nu se poate acorda retroactiv.