Tata e de pe langa Horezu, VL. Pe la 4 ani ma duceam cu el la pescuit pe Cerna si imi dadea sa beau tuica, sa stau cuminte. In sat e fabrica de tuica, MAT, unde a lucrat bunica, bucatareasa. Sora tatalui are cazan de tuica de pe vremea cand nu aveai voie. Intr-o vacanta, in urma cu vreo 15 de ani, gazduiau in curte un rudar care le facea cazan nou, bucurie mare.
In fiecare vara, ne duceam la cules de prune. Ne urcam dimineata in carul cu boi, mancare la pachet (cea mai buna mancare e aia carata cu carul si mancata sub prun), vreo 2 oameni "cu imprumut" si porneam. Au pruni in vreo 4 locuri, drumul dura in medie cam o ora. Se puneau plase pe sub pomi, se scuturau prunele, alea care mai ramaneau se bateau cu prajini si daca tot mai ramaneau se urcau pe scara si le bateau mai bine. In car se punea un cauciuc, sa nu curga zeama, plasele le rasturnau in car si incepeam sa le culegem pe alea care nu cadeau pe plase. Erau foarte coapte si te mozoleai... mai barfeau, radeau, se certau. Era frumos
In sat, mai bine nu ai paine in casa, decat sa nu ai tuica.
Femeile se zbat cel mai mult si pe urma isi bombane barbatii beti, adormiti cu sticla langa pat.
Cand ramaneai totusi fara tuica facuta de tine, cumparai de la MAT - nu era buna, avea un miros specific.
Unchiul meu bea si frunte, tuica aia care curge prima; dupa care disparea si statea langa cazan un baiat pe care il platea. Erau amandoi afumati (nu de la foc) si rosii la fata.
Iese o tuica slaba, olteneasca. Fiecare are reteta lui: unii pun doar prune, altii adauga si alte fructe. Daca pui zahar nu iese tuica buna
Vad eu pe naiba cand om face succesiunea si ma trezesc cu o livada de prune, dar fara cazan!
))