MASTER OF PUPPETS (1986-2016) …Line upJames Hetfield – solist, chitară ritmică, chitară acustică
Kirk Hammett – chitară principală
Cliff Burton – chitară bass, backing vocals
Lars Ulrich – baterie
Tracklist – 1.„Battery” 5:092.„Master of Puppets” (Cliff Burton, Kirk Hammett)8:353.„The Thing That Should Not Be” (Hammett)6:344.„Welcome Home (Sanitarium)” (Hammett)6:265.„Disposable Heroes” (Hammett)8:166.„Leper Messiah” 5:417.„Orion” (Burton)8:258.„Damage, Inc.” (Burton, Hammett) 5:31
Albumul debutează cu o capcană acustică care te face să te îndoiești că pe copertă scrie Metallica. Albumele precedente, Ride the Lightining și Kill em all aruncaseră în aer thrashul american, așa că, introul acustic te pune pe gânduri …Doar căteva zeci de secunde ești descumpănit, pentru că, după intro-ul molcom, îți explodează în timpane Battery , o piesă intensă, extremă, unde pilonul central este bateria secondată într-o cavalcadă nebunească de bass și armonie. Solo-ul este rapid și agresiv și îți râmâne mult timp în ureche după ultimul acord al piesei. Este piesa cea mai scurtă (5.09) și mai intensă de pe album. Master of Puppets este lungă (8.35), îți explodează în creier și te pune la pământ. Executată ireproșabil, echilibrată, bine compusă ca versificație și sound, este sinonimă cu Metallica. The thing that should not be, o piesă de intensitate ritmică medie cu un sound, apăsător, te introduce într-un univers horror cu umbre și multă moarte (H.P. Lovercraft).
Chiar și după treizeci de ani Welcome Home (Sanitarium) mă înfioară ca la prima audiție. O piesă ce mușcă din tine. Versuri simple susținute de o orchestrație bogată, arabescuri muzicale, ruperi de ritm, solouri și distors. În memoria mea muzicală stă alături de mai simpla Fade To Black de pe Ride The Lightning. Disposable Heroes, o piesă rea, prea puțin lucrată pentru nota conceptuală și complexă a albumului. Lepper Mesiah, bine înșurubată pe locul șase. Aparent aridă și greoaie anunță soundul ce va domina următorul material Metallica, … and justice for all. Orion, piesa instrumentală a albumului, este un binevenit respiro de final înaintea distrugătoarei Damage inc. care incheie albumul în maniera în care l-a deschis Battery, cu un intro lent și urmat de o dezlănțuire, ca un tanc ce calcă sub șenile tot ce întâlnește în cale. Cu certitudine Master-ul Metallica marchează soundul ce domină întreg thrashul optezecist.
Ascultați-l că nu cere de mâncare !https://www.youtube.com/watch?v=2HEGGlYg7_Y