Daca tot ma chinuie talentul prin alte parti "internetautice", poate ajuta pe cineva dornic de minidrum
Pentru multi poate parea ceva straniu sa bati aproape 1300km pentru 4 zile.
4 zile din care sunt doar vreo 3 pline.
Ei bine dupa ce de 2 ani jur ca numai calc pe litoralul nostru, am zis sa trecem la fapte. Asadar cu bugetul a fost usor. 4 zile in Thassos= 3 weekenduri pe litoralul nostru. Ba chiar poate 2.
Am pus la punct logistica, masina, calcule, timpi morti pe drum (din cauza vamilor). A mai ramas problema cu cazarea. Initial am zis sa cautam la fata locului, dar cum pe langa timpii de asteptare din vami mai urma sa mai cautam si cazare am renuntat.
Asadar am sunat la gazda de anul trecut. Ne-a gasit un loc, am rezervat si totul era pregatit. Perioada a fost de pe 30iulie pana pe 2 august.
Odata venita ziua de plecare, am stabilit sa plecam pe 30 la 2-3 noaptea, sa prind si eu cateva ore de somn. Eh, acum partea interesanta este ca n-am putut sa dorm de nerabdare. Asadar, dupa cateva incercari esuate, am inceput imbarcarea.
Drumul l-am parcurs intr-un timp foarte bun. La 3 ieseam deja din Bucuresti, iar la 9.15 deja eram cu masina pe ferry. Odata ajunsi pe insula am mers in Skala Potamia unde aveam cazarea sa desfacem bagajele si sa mergem la masa. Sa zicem "micul dejul" l-am luat la taverna Nautilus unde am servit o portie de tzatziki maricica, bruschete si o portie de miel cu orez si cartofi copti. Oarecum obositi de pe drum (eu veneam totusi dupa 29 de ore in care dormisem doar 2), dar cu o vreme perfecta si nevrand sa pierdem nici un moment, am hotarat sa mergem la "Paradise Beach".
Plaja este excelenta pentru toata lumea. Fie ca sunt cupluri fara copii sau cu copii. Apa cu intrarea lina se adanceste treptat, dar trebuie sa mergi bine de tot in larg pentru a dat de apa adanca. Nisipul foarte fin este excelent. Coborarea pe plaja se face prin doua locuri, in fiecare capat al plajei. Se poate cobora si cu masina, dar atentie la locurile de parcare, care sunt limitate. Dupa ce ajungeti pe plaja aveti 2 variante. Fie la sezlonguri, fie pe nisip. Noi am ales a2-a varianta, fiind dotati cu de toate. Asa ca am fixat umbrela, rogojina si prosoape si dupa o baie buna sa ne racorim a urmat un somn bun si meritat de vreo 3 ore pe plaja.
Un avantaj a fost si faptul ca adia vantul cu toate ca erau 35-37 de grade afara si nu era o atmosfera sufocanta. Tot pe plaja mai sunt 2 baruri de unde puteti manca sau cumpara bautura.
Noi am stat pana pe la 6.30-7.00PM la plaja dupa care am plecat spre camera, urmand sa iesim la o plimbare prin statiune.
A 2-a zi, a inceput rapid cu masa de dimineata luata pe balcon si admirand peisajul. Cum in plan aveam Marble Beach si stiam ca drumul pana acolo nu e stralucit am mers sa inchiriez un scuter. A costat 15e/zi+ benzina vreo 5euro. Am avut noroc ca am prins, pentru ca la ora 9 in afara de cel luat de mine mai erau 2, ce probabil urmau sa se dea imediat.
Ne-am imbarcat pe motoreta si am plecat spre Marble. Prima data am incercat sa ajungem pe drumul scurt, cel dinspre Panagia, dar dupa 2 incercari nereusite, am luat-o pe drumul normal de la Makryamos. Drumul a fost mai bun decat ne asteptam asadar am ajuns si mult mai repede. Odata ajunsi la Marble, am inspectat putin plaja si am decis sa continuam pana la Portho Vathi, 300-400 mai sus de Marble (era si foarte aglomerata si am cam incercat sa evitam cazurile de cearceaf langa cearceaf)
Aici plaja este mai moderna, cu sezlonguri printre maslini, muzica, bar. Sincer sa fiu mi-a placut. Muzica era buna, nu urla de-ti crapa capu, sezlongurile erau gratis, dar trebuia sa consumi de la ei. Preturile, maricele. O bere la 330ml sau draft - 3 euro, un fresh 7 euro.
De mancat aveau chestii de baza, intre 7-11 euro.
Peisajul nu este chiar ca la Marble, lipseste partial, verzuliul apei, dar este prezent si el. In dreapta plajei sunt bucati de marmura si o... macara. In apa se gasesc 3 plute/pontoane (nu stiu exact ce erau, dar pluteau si erau ancorate). Mie mi-au placut, pentru ca puteai sari de pe ele sau se putea sta pur si simplu, doar la urcarea pe ele era nevoie de putina forta. Am stat aici jumate de zi, pana ni s-a facut foame. Atunci am hotarat sa mergem in Potos, unde auzisem de Taverna Irene, foarte recomandata. Cum Potosul nu era tocmai aproape, o plimbare cu maxim 50km/h pe partea vestica a insulei n-a stricat, putand admira peisajele si studia putin localitatile.
Taverna Irene am localizat-o usor. Servirea rapida, berea rece, pisicile la locul lor. Intrebarea de final a fost maxima : "Au fost de ajuns portiile? ", in conditiile in care eu credeam ca n-o sa ma rostogolesc pana la scuter. Si intrebarea a fost in romana pentru ca aparent, chelnerita sefa (asa parea) e romanca .
Dupa, am mai descoperit putin Potos-ul (o statiune in adevaratul sens al cuvantului) si am mers catre Skala Potamia, unde aveam cazarea. Seara, dupa ce am renuntat la scuter am iesit la o taverna al carei nume imi scapa, dar aveau muzica live, ceea ce mi-a placut. Era si singura, nu aveti cum s-o ratati.
A 3-a zi, am hotarat sa mergem tot la Portho Vathi, dar cu masina. In afara de praf, drumul a fost ok. Din pacate apa era putin murdara de alge pentru ca fusese furtuna cu o seara inainte, spre pranz incepuse sa fie ok pe anumite portiuni. In jurul pranzului am decis sa mancam acolo. Mancarea buna, gustoasa, servita rapid. Am luat un hamburger (care era mai mult mega hamburger) si un gyros la farfurie. Vreo 18 euro ambele.
In continuare, am decis sa mergem la Aliki. Daca anul trecut era ok, acum probabil si cei 10 euro dati pe sezlonguri (care erau asezate sau mai bine zis lipite una de alta) +vreo 6 euro pe 2 beri, plus timpul scurt de sedere ne-au facut sa nu ne simtit tocmai bine.
Seara am petrecut-o in "agitatia" Potos-ului, reintorcandu-ne la Taverna Irene, unde cu toate ca era plin ochi, servirea a fost fara repros, iar mancarea excelenta. Am continuat plimbarea prin multimea de magazine, de unde nu puteam pleca fara inca un tricou cu Grecia, numai bun de adaugat la colectie.
Ei bine, pe drumul de intoarcere, un tap era ferm convins ca ne va strica minivacanta daca sta pe mijlocul soselei. Din pacate pentru el, masina si-a facut datoria si s-a oprit la timp.
A 4-a zi si ultima, am ales s-o petrecem pe plaja din Skala Potamia, dupa care sa mergem la o plimbare prin Limenas. Asa ca la ora 2PM, eram la coada pentru urcarea pe ferry. Drumul la intoarcere la fel fara incidente, doar cozile binecunoscute de la Makaza si Ruse.
Pentru cei ingrijorati de situatia Greciei, noi am scos vreo 200e de la bancomat si pe insula motorina am platit-o cu cardul (la plata cu cardul e bine sa intrebati inainte)
Ca si concluzie, pot sa zic ca zilele petrecute in Thassos au fost binevenite. Relaxarea a fost la ea acasa si timpul petrecut a fost exact ceea ce ne-am dorit. Sa evitam aglomeratia, meltenismele, grupurile de samantari. Asadar pentru cei ce pot sa treaca peste distanta, chiar si 4 zile sunt magnifice.
Costuri, in mare sa fac un rezumat, dar nu sunt tocmai un etalon ar fi asa:
- 54e - ferry (depinde de lungimea masinii)
- 2 plinuri de motorina (se poate si cu unul jumate) - 120e + 100lei ca s-aprinse cel mai ticalos bec din toata masina pe pod la Ruse
- 5e vigneta BG
- 4.8e autostrada greci
- 110e cazare (platisem deja avans o seara)
- si in medie cam 70-80e/zi plina
Cheltuielile sunt pentru 2 persoane
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.