Poezie

Teatru, muzica, filme, carti, fotografie etc.

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Mar Sep 22, 2020 8:27 am

" Vino să ieşim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasă,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetăţii,
din ceaţa ce pe poduri de metal se lasă.
Vino pe deal, pe cel din urmă sub soare,
unde-un trecut de slavă cu suflare lentă
sub pietre doarme,
să strigăm de-acolo după păsările călătoare.
Să strigăm precum obişnuiesc copiii între jocuri,
cari făr-a şti ce strigă
îşi rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc în cer.

Înduplecaţi de soartă,
nouă înşine străini, cu patria pe umeri - moartă,
noi am văzut, ce-i drept, de-atâtea ori,
că-ntraripatele puteri, răzbind prin nori,
orbite de o ţintă depărtată
ne iau văzduhul prin tangentă doar - ca o săgeată -
şi nu mai prind de jos din ţări nici fluturări
de semne şi nici veste.
Vino totuşi să strigăm de-acolo de pe creste,
să strigăm după cocorii care pleacă
şi-n vuietul de mântuire
o ţin către limanul dincolo de fire.
În cumpăna şi-n sfâşierea
acestui ceas prejmuitor,
vino, străfundul neguros, rumoarea ce ne-neacă
să le lăsăm sub noi - şi de pe dealul cel din urmă
cu semne-nchipuind în vânturi libertatea
să strigăm după triunghiul călător. "

(Echinocțiu de toamnă-Lucian Blaga)
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde damblagiu » Mar Sep 22, 2020 9:09 am

Tabby scrie:"
Vino totuşi să strigăm de-acolo de pe creste "

(Echinocțiu de toamnă-Lucian Blaga)


Aș veni dar sunt cam răgușit.
Cu aparat electric, o oră vremea am păcălit.
Aș veni, cu mâna să le fac, la revedere
Să nu uite de noi, aceste ființe mult prea efemere.

Trimis de pe al meu SM-G925F folosind Tapatalk
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6884
Membru din: Mar Ian 07, 2014 9:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 14827 times
Been thanked: 21175 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Mar Sep 22, 2020 9:59 am

...parafrazând..." fără poezie, viața e pustiu! "
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde damblagiu » Dum Oct 25, 2020 9:37 am

!Imagine

Trimis de pe al meu SM-G925F folosind Tapatalk
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6884
Membru din: Mar Ian 07, 2014 9:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 14827 times
Been thanked: 21175 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Lun Oct 26, 2020 5:11 pm

"Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri ...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii."

Mihai Eminescu - Sonet
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Lun Dec 21, 2020 9:59 pm

Era să treacă ziua așa... :angel:

21 decembrie, solstițiu, iarnă...

"Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur...
E iarnă, și eu stau întins, pe sub cetini,
și miezul de lavă îl iau și îl pun
sub creștet, și tot nu adorm.
Și, întruna,
din mine spre tine răsar și apun."

(Nichita Stănescu - Visul unei nopți de iarnă)
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Joi Dec 31, 2020 9:29 pm

Va propun pentru ultima zi a anului 2020 "Contabilitatea" lui Marin Sorescu... :D ca minut de poezie!

"Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Și să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoși,
Câteva momente când era să fim geniali,
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.

Și, în sfârșit, o soartă
Și cu încă o soartă ( de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem una și ținem una,
Poate, cine știe, există și viață de apoi)."
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Vin Ian 01, 2021 12:23 pm

"Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare;
fie aerul curat
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os;
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând;
pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară. "

Urare, Nichita Stănescu
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Sâm Ian 09, 2021 10:43 am

De dor...de iarnă

"Au nins peste tine, iubito, zăpezile din cer,
este-o iarnă cumplită, totu-i alb, este ger.
Dă-mi un semn enigmatic, ca să am un motiv,
să brodez între ziuă şi noapte un tiv,
pentru-a sta nemişcate, agăţate în vid,
fantomatic tablou, o gouache pe zid.
Nu auzi, nu răspunzi, totu-n jur stă să cadă,
între noi creşte palid, un om de zăpadă,
este-o iarnă cumplită, totu-i alb, este ger,
peste tine, iubito, au nins zăpezile din cer."

Peisaj~Nicu Alifantis
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde damblagiu » Vin Ian 15, 2021 1:52 am

Și totuși Eminescu

Imagine

Trimis folosind Tapatalk
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6884
Membru din: Mar Ian 07, 2014 9:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 14827 times
Been thanked: 21175 times

Re: Poezie

Mesaj necititde Tabby » Dum Ian 24, 2021 4:45 pm

Dacă....

"De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau, si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine, chiar cand omenirea
Nu crede, dar sa-i crezi si ei cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;

De poti visa – si nu-ti faci visul astru;
De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
De-ntampini si Triumful si Dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
Cand munca vietii tale, naruita,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poti sa strangi agonisita toata
Gramada, si s-o joci pe-un singur zar,
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvant macar;
De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii cand nu mai e stapana
Decat Vointa, ce le striga: ‘Sus! ‘

De poti ramane TU in marea gloata;
Cu regi tot TU, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu,
Al tau va fi Pamantul asta mare,
Dar mult mai mult :vei fi OM , fiul meu"

Rudyard Kipling (1865-1936, Anglia)
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1907.
"... nu m-am născut în Grecia, ci cred că Grecia s-a născut în mine..."
Avatar utilizator
Tabby
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 642
Membru din: Mar Feb 21, 2017 2:03 pm
Localitate: Bacau
Has thanked: 5675 times
Been thanked: 4603 times

Re: Poezie

Mesaj necititde damblagiu » Joi Mar 11, 2021 11:49 am

In ton cu vremea si cu vremurile. Adrian Paunescu. Antiprimavara

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheța sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.
Și vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Și cuiburi și-au făcut la streșini
Și lângă mine nu ești tu
Schimbări mai grave decât moartea
Au fost și sunt și vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Și vin nebuni să facă schi.
Și ninge până la plăsele
Zăpada-mi intra-n trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrățișarea n-o mai pot
În noi e iarnă pe vecie
Doi foști nefericiți amanți
Ia-ți înflorirea, primăvară
Și toți cocorii emigranți.
Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poți să pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
Ce crezi bre, că englejii ie proști!?
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6884
Membru din: Mar Ian 07, 2014 9:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 14827 times
Been thanked: 21175 times

Anterior

Înapoi la Cultura

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 52 vizitatori


cron