Pagina 1 din 1

Povești de adormit oameni mari ...

Mesaj necititScris: Joi Noi 12, 2020 10:18 pm
de HHR
Binging este atunci cînd te uiți non-stop la filme/seriale, adică ca (scuze !) proasta. Te scoli și începi maratonul. Am un carnețel cu coperți gri în care mi-am notat cînd apar noile episoade (sezoane) din serialele urmărite. Mai sînt și cele cu sezoane complete, pe acelea le văd între apariția noilor episoade ale celor pe care diferitele platforme (legale !) ni le servesc cu linguria, cîte un episod pe săptămînă (enervant !). La acest moment, sînt prins în cel puțin patru sau cinci seriale. Unul suedez ... cu un antrenor de hochei a cărui fată a fost violată de un jucător din echipa antrenată de tatăl fetei violate. Unul american ... cu Hugh Grant și o hispanică cu țîțe mari. Groaznic de mari. Destul de aiurea ăsta american, ... deoarece hispanica este asasinată încă din primele episoade și spectatorul nu se poate bucura de țîțele ei pînă la final. Unul islandez ... cu un atentat asupra unui ministru și ceva crime din nordul rural al insulei. Detectivul, Andri, este un islandez gras, roșcat și simpatic. Prietena lui este o polițisă mică, roșcată și bondoacă. Un science fiction cu klingonieni și o navă spațială. Nava spațială călătorește în viitor pentru a rezolva o problemă din trecut, dar nu din trecutul navei spațiale, ci dintr-un moment din viitorul navei spațiale, dar trecut față de momentul la care personajele trebuie să rezolve problema, în fine, treabă complicată. O comedie suedeză ... cu o tipă blondă de vreo patruj de ani care și-o pune cu un aitist de vreo douăj de ani. Totul se întîmplă într-o editură, aspect de natură a diminua credibilitatea editurilor, a celor suedeze, evident. În fine, cred că mai urmăresc și unul cu Hugh Laurie, dar nu sînt sigur, este posibil să fie doar un gînd rezidual de la sevrajul dintre episoade. Mă scol în zori, nu cobor din pat. Întind mîna deasupra capului și iau carnețelul cu coperți gri pentru a vedea ce este de urmărit. Caut telecomanda sub pătură și mă apuc de treabă. Nici nu trebuie să mă uit cînd tastez, memoria degețelelor mele se descurcă fără ochi. După orele 22.00, pun teveul pe autosleep și adorm cu ochii la nava spațială care se prăbușește pe un ghețar de pe o planetă necunoscută. Ghețarul seamănă cu cel peste care a zburat Andri în drum spre orășelul în care au avut loc mai multe crime decît toate cele consemnate în istoria Islandei, adică două. La marginea ghețarului, apare echipa de hochei condusă de o klingoniană hispanică. Klingoniana hispanică aleargă goală pe gheață. Țîțele au o dinamică independentă de cea a corpului, probabil in cauza gravitației scăzute a planetei. Antrenorul echipei de hochei, apărut de nicăieri, îi pune piedică și se aruncă pe ea. Nu apucă să cadă pe klingoniană, căci se interpune aitistul, în timp ce blonda de la editură urlă ca apucata, de gelozie, cocoțată pe umerii lui Hugh Grant. Nava stelară își armează fazerele și trage o rafală. Una dintre cele trei țîțe ale klingonienei hispanice explodează lovită de raza incandescentă. Blonda cade de pe umerii lui Hugh Grant direct în brațele lui Hugh Laurie. Nava spațială, condusă de colega roșcată a lui Andri, se ridică deasupra ghețarului. Aitistul se ridică de pe klingoniana hispanică rămasă cu două țîțe. Antrenorul o ajută să se ridice, o ia la braț și pleacă cu dînsa spre maginea ghețarului. Hugh Laurie îi șoptește lui Hugh Grant, fuck, ăsta este cel mai gay cuplu din istorie planetei. Hugh Grant îl ciupește duios de braț și îl întreabă, care planetă, vagaboandă mică ?

Re: Poveste de Crăciun

Mesaj necititScris: Vin Dec 04, 2020 10:52 pm
de HHR
SILKE

Silke era o fetiță blondă, blondă și foarte alintată. Mama îi spunea lumina ochilor mei, tatăl o numea îngerașul meu, iar bunicii o alintau steaua de pe cer. Bunicii nu se refereau în alintul lor la o anumită stea de pe bolta cerească. Aveau în vedere toate stelele. Prin urmare, dispariția fetiței era echivalentă cu întunericul total, cu moartea termică a universului. La fel și pentru mamă, dispariția Silkei ar fi însemnat pierderea vederii la ambii ochi, deci, tot întuneric total, dar pe palier individual. Pentru tatăl Silkei, care o numea îngerașul meu, dispariția îngerașului era sinonimă cu dispariția binelui din lume, ceea ce, din perspectivă metafizică, semnifică ... o răcire a întregii țesături alcătuită din destinele tuturor lucrurilor însuflețite. Silke, am mai spus, dar trebuie să o spun din nou, era extrem de alintată. Nici bunicii, nici mama și nici chiar tatăl, deși acesta ar fi trebuit să fie mai rațional, nu-i ieșeau din vorbă micii fetițe blonde care întruchipa deopotrivă, lumina și căldura universului, vederea mamei și echivalentul binelui absolut pentru pater familias. Cînd fetița voia ceva, maturii din jurul ei se dădeau peste cap astfel ca Silke să fie mulțumită. A fost doar o chestiune de timp pentru ca Silke să dobîndească conștiința că i se cuvine orice. Era suficient să VREA, iar sclavii ei îi îndeplineau fără crîcnire dorința. Dorințele ei erau copilărești, ceea ce însemna că încă nu prezenta un pericol pentru umanitate. Voia tot ceea ce nu avea voie. Asta este o regulă la toți copiii. Voia și ceea ce avea voie, dar în cantitate dublă sau triplă. În preajma Crăciunului, Silke era mai răsfățată ca de obicei. Bunicii și părinții o întrebau ce-și dorește și așteptau cu interes răspunsul fetiței. După ce Silke își exprima dorința, sau dorințele, pornea o goană nebună după cadou, sau cadouri. Au fost ani în care Silke a dorit ca fiecare din admiratorii ei să-i aducă un cadou diferit, dar asta nu a fost o chestiune de nerezolvat pentru familia fetiței. Dar, așa cum se întîmplă de obicei, nu doar în povești, răsfățul unui copil este direct proporțional cu nemulțumirea sa față de tot ceea ce îl înconjoară.
Hvittar și Hvittur erau doi elfi din specia elfilor invizibili. Se cunosc, pînă la acest moment, treisprezece specii de elfi, trei dintre acestea sînt invizibile, elfii-invizibili-mari, elfii-invizibili-mici și elfii-invizibili-medii. Cei doi erau din specia a treia, elfi invizibili de mărime medie. Locuiau într-o căsuță de elfi invizibili de mărime medie, construită pe jumătate sub bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Partea ce nu intra sub brad era acoperită cu iarbă și avea două ochiuri de geam rotunde. Partea de sub brad făcea corp comun cu rădăcina bradului, acolo erau cele două dormitoare și cămara cu alimente. Elfii alergau toată ziua prin pădure și aveau grijă de animalele rănite și bolnave. În timpul liber, adunau merinde pentru sezonul rece. Iarna ieșeau doar la nevoie din căsuță, atunci cînd vreun animal era în suferință, în rest, scorneau povești de povestit la gura sobei, le așteneau pe coli de hîrtie făcute din licheni și le trimiteau la o editură specializată în povești elfești. Nu cîștigau mult din poveștile scornite pe timp de iarnă, dar erau mulțumiți că aveau ocazia să încînte copiii.
Silke și familia ei locuiau în Orașul-de-lîngă-pădurea-cu-un-singur-brad. Cu două zile înainte de ajunul Crăciunului, părinții și bunicii micii prințese răsfățate și blonde au întrebat-o ce-și dorește de Crăciun. Silke s-a arătat nemulțumită de o astfel de întrebare. Le-a spus pe un ton răstit, am pretenția să știți ce îmi doresc de la Moș Crăciun. Adulții s-au privit nedumeriți. Oare ce-și dorește îngerașul meu, a întrebat tatăl. Oare ce-și dorește lumina ochilor mei, a întrebat mama. Oare ce-și dorește steaua de pe cer, au întrebat în cor bunicii. Silke s-a ridicat în picioare, și-a rotit privirea prin cameră și a spus, anul acesta îmi doresc bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Îl doresc împodobit în curtea noastră ! Adulții au amuțit. Mama s-a uitat la tată, tatăl s-a uitat la bunici și bunicii s-au uitat la mamă. Într-o deplină tăcere, și-au schimbat rolurile, astfel că, în cele din urmă, toată lumea s-a uitat la toată lumea. Silke stătea cu mînile la piept și îi le măsura uimirea cu cea mai morocănoasă privire de care era capabilă. Bunicul a rupt tăcerea, nu cred că e posibil, steluța mea din cer. Cum să nu fie posbil, bunicule, vrei să dispară stelele din univers ? Bunica a dus mîna la gură, vai doamne ! Mama, cu voce timidă, a încercat să-i explice fiicei că, dacă dispare bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad, aceasta își perde rostul și nu va mai putea fi ceea ce este, adică ... Pădurea-cu-un-singur-brad. Silke a bătut din picior, maman, vrei să-ți dispară lumina ochilor ? A încercat și tatăl să-i explice că Pădurea-cu-un-singur-brad este vestită pe întreaga insulă și nu era posibil să o distrugi prin mutarea singurului brad în curtea unei locuințe din orașul de lîngă Pădurea-cu-un-singur-brad. Tatiiii, a ridicat tonul Silke, vrei să zboare de lîngă tine îngerașul tău ? Situația părea fără ieșire. Silke bătea din picior și amenința, iar părinții și bunicii erau în dilemă. Ce este mai important pe lumea asta ? Fericirea prințesei, îngerașul, lumina ochilor și steaua de pe cer, sau un biet brad crescut singuratic și aiurea într-o pădure cu un singur brad. Bunicul a ridicat din umeri și a oftat. La asta se pricepea cel mai bine, să ridice din umeri și să ofteze. Bunica a spus cu înțelepciunea vîrstei sale ... doar moartea este definitivă. Remarca bunicii nu avea legătură cu dilema, dar așa era bunica, simțea nevoia unei vorbe înțelepte chiar și dacă era în afara subiectului. Bunicul a apobat-o și s-a jucat de-a ecoul, ... moartea este definitivă. Apoi a pus o mînă pe umărul bunicii și a rostit, cum le știi tu pe toate, draga mea. Rolul din prezenta scenă, îi venea mănușă moșului, toată viața lui fusese un ecou al bunicii, adică al nevestei sale. Tatăl și mama se uitau lung la cei doi bătrîni, ca la doi idioți ce simțeau nevoia să spună vorbe înțelepte și total pe lîngă problema aflată în dezbatere. Tatăl a tranșat chestiunea, fericirea Silkei este pe primul plan și aceasta nu trebuie tulburată. Voința unui copil este lege de Crăciun. Mama semăna cu tatăl ei, adică cu bunicul, astfel că a jucat rolul ecoului ... Da, voința unui copil este lege de Crăciun ! A pus o mînă pe umărul tatălui și a șoptit afectuos, cum le știi tu pe toate, dragul meu.
Cei doi elfi erau la fel de urîți, dar nu erau gemeni. Aveau nasuri și urechi lungi, bărbi și mustăți crescute alandala pe obrajii lor de culoarea scoarței de copac și mergeau legănîndu-se. Ninsoarea a început în timp ce erau în drum spre casa lor aflată jumătate sub bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Fuseseră chemați de urgență să elibereze o marmotă înțepenită într-o scorbură de copac. Ningea din ce în ce mai des. Se opreau in cînd în cînd să-și scuture hainele de zăpadă. În timp ce-și scutura căciula țuguiată de zăpadă, Hvittur i-a spus lui Hvittar, vine iarna și nu știu dacă avem suficiente provizii. Am auzit că va fi o iarnă grea și lungă. Hvittar l-a liniștit, toate iernile au fost și sînt grele și lungi. Vom supraviețui, nu-ți mai face atîtea griji, în fiecare an ne-am descurcat. Mai bine folosește-ți mintea pentru a scorni povești noi pentru copii. Hvittur a pornit mai departe mormâind nemulțumit, io-ți zic că e posbil să nu ne ajungă mîncarea și ție îți stă capul la povești, de parcă poveștile astea ne-ar hrăni. Au ajuns la bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad, și au intrat în căsuță. Hvittur a pus ceainicul și a întrebat frecîndu-și palmele, ce fel de ceai bem în seara asta ? Hvittar a stat puțin pe gînduri, a zîmbit larg și a răspuns, ceai de coacăze cu frunze de trandafir și îl botezăm cu puțin rom. Da, bună alegere, a raspuns Hvittur. A luat ceainicul, l-a umplut cu zăpadă și l-a pus pe soba micuță din colțul bucătăriei. A aprins focul cu niște iască uscată și a așteptat ca zăpada din ceainic să se topească și să dea în clocot. În timp ce stătea cu mîinile desupra sobei pentru a se încălzi a murmurat, iar a avut căprioara temperatură. Hvittar l-a liniștit, e doar o răceală de sezon, i-am dat azi dimineață praf de coajă de salcie și cred că s-a pus pe picioare, pe toate cele patru picioare. Știi doar că Greta pățește la fiecare început de iarnă la fel. Hvittur a preparat ceaiul, Hvittar a turnat rom în ceainic, și-au luat cănuțele de tablă, le-au umplut cu lichidul ce aburea și au băut ceaiul în tăcere. După ce au terminat de băut ceaiul, au plecat la culcare. A fost o zi lungă și obositoare, iar romul le-a adus somnul la gene. Noapte bună, Hvittur ! Noapte bună, Hvittar ! Tatăl Silkei hotărîse să facă tot posibilul ca bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad să ajungă în curtea proprie, chiar sub geamul îngerașului său. Copiii pot avea acest efect pervers, de anulare, asupra rațiunii, care ar trebuie să se ghideze comportamentul unui om matur. Dar și omul matur acționează prostește atuci cînd afectul își spune cuvîntul. Stătea în biroul primarului cu o ceașcă de cafea în față și nu știa cum să deschidă subiectul, deși fusese coleg de clasă cu primarul în liceu. A sorbit o gură din cafeaua pregătită de secretara primarului și a început cu întrebări evazice, despre familie, despre copii, despre timpul probabil. Primarul i-a răspuns politicos la toate întrebările, dar, în cele din urmă, s-a uitat la aceas și l-a invitat să treacă la subiect. Tatăl fetiței a mai sorbit puțină cafea și a luat taurul de coarne, mai bine zis, bradul de crăci. Primarul l-a ascultat și l-a refuzat politicos. I-a explicat că Pădurea-cu-un-singur-brad este o zonă protejată prin lege și sancțiunile pentru profanarea acestui sanctuar natural sînt drastice. Tatăl a mulțumit pentru întrevedere și a părăsit biroul primarului. După ce a ieșit din birou, primarul a scos telefonul mobil și a sunat un alt coleg de liceu. Salut, îl mai știi pe .... . Da, sigur, îmi amintesc de el, era cam ciudat. Să-l vezi acum, este și mai ciudat. Dacă îți vine să crezi, ... vrea bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad pentru fiică-sa. După ce a terminat convorbirea cu colegul, primarul a rugat secretara prin interfon să trimită pe cineva de la comisia de mediu să verifice starea bradului din Pădurea-cu-un-singur-brad. Deznădăjduit de răspunsul primarului, tatăl se gîndea ce ar trebui să facă pentru a rezolva problema dorinței fanteziste a îngerașului său, lumina ochilor soției și steluța de pe cer a bunicilor. Înainte de a porni spre casă s-a gîndit să bea o bere la lcalul din centru și să-și facă ordine în gînduri. Între timp, viața din pădure se defășura după legile ei nescrise. Hvittar se trezea primul și pregătea micul dejun, ceai organic cu turte de ovăz. Pînă se trezea Hvittur, își făcea de treabă prin casă. Hvittur se trezea, de regulă, morocănos și nu vorbea decît după ce termina jumătate in cana de ceai și două turte de ovăz. Ai verificat dacă a trecut pe aici Gustav, cioroiul-poștaș, a întrebat Hvittur. Hvittar a răspuns, a trecut, dar nu ne-a lăsat niciun mesaj, probabil vom avea o zi liniștită, doar pentru noi. Gustav era o cioară bătrînă. Era poștașul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Ducea mesajele de la animale la casa celor doi elfi. De regulă, Gustav era cel care-i alerta în cazul în care vreun animal se îmbonăvea sau era la anaghie. Noaptea era mai dificil deoarece lui Gustav îi slăbise vederea și se orienta mai greu. De două luni, două nevăstuici, Reginald și Gustaffson, preluaseră curieratul de noapte și se descurcau binișor.
Tatăl Silkei s-a așezat la o masă și a comandat o bere și o pungă de sărățele. A mîncat cîteva sărățele, a sorbit de două ori din halbă și a căzut pe gînduri. În local a intrat un bătrînel îmbrăcat într-un pardesiu vechi. A privit la mesele ocupate și a văzut că singurul loc liber era lîngă tatăl Silkei. L-a întrebat dacă locul este liber. Tatăl a dat din cap afirmativ. Străinul s-a așezat și a comandat o bere. Un timp a băut în liniște uitîndu-se prin vitrină la trecători. La un moment dat, s-a întors spre tatăl fetei și l-a întrebat direct ce are pe suflet și dacă îl poate ajuta cu ceva. Străinul avea o figură plăcută, de om amabil și o privire deschisă și sinceră. La urma urmei, ce avea de pierdut dacă îi povestea ? I-a povestit pe scurt povestea fiicei care își dorea bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Străinul a căzut pe gînduri. Mda, problema nu este sumplă, i-a spus, dar, dacă dai o halbă de bere, te învăț cum trebuie să procedezi. A comandat încă două halbe de bere, l-a privit pe străin în ochi și a spus, ascult cu interes. Problema ta cu cadoul pe care și-l dorește fata, nu este una de decizie, cît una de competență. Evident că primăria are puterea decizională. Era și firesc să te refuze, avînd în vedere că ești persoană fizică care trebuie să respecte legie scrise. În opinia mea, procedura trebuie să implice o persoană aflată deasupra legilor lumești, a zis străinul și a dus halba la gură. Tatăl Silkei nu prea înțelegea ce-i spunea străinul. Se uita nedumerit la el. Străinul a reluat ideea, gîndește-te puțin, fata își dorește un cadou, dar nu un cadou oarecare, ci unul de Crăciun. Buuun. Ai prins ideea ? Da. Păi, cine aduce cadourile de Crăciun ? Cum nu știi cine ? Moooșșș Crăăăăciuuuun ! Dacă Moșul hotărăște să smulgă bradul ăla temebl din pădure și să-l planteze în curtea ta, nu există lege care să-i interzică acest lucru. Te-ai prins ? Tatăl fetei era încurcat. Strict juridic, chestiunea expusă de străin era plauzibilă. Moș Crăciun, ființă eterică și transcendentală, nu era destinatar al normelor prohibitive, indiferent dacă acestea se refereau la brazi, pinguini sau balene albastre. Tatăl a continuat încet, ... dar nu sînt sigur dacă Moș Crăciun există. Ei, asta-i altă problemă, este strict problema ta. Părerea mea este să faci o încercare, să-i scrii o scrisoare Moșului. Nu ai ce pierde.
Elfii au avut într-adevăr o zi liniștită. Nici cioroiul și nici nevăstuicile nu au venit cu mesaje urgente cum că vreun locuitor al pădurii ar fi fost bolnav sau la ananghie. Au robotit prin jurul casei, au tăiat lemne pentru foc, au mai adunat mușchi, licheni și ciuperci, au fiert dulceață de zmeură și mure pentru iarnă. Chiar și Hvittur s-a declarat mulțumit de cămara cu provizii. Seara au băut cîte un ceai cu rom și s-au culcat devreme. Pentru scrisoare, tatăl a folosit adresa Moșului din Laponia, era singura care inspira încredere. A trimis scrisoarea în regim recomnadat cu confirmare de primire. A primit confirmarea și a așteptat Crăciunul. În familie nu s-a mai discutat chestiunea cadoului de Crăciun, iar Silke era convinsă că va primi bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Totuși, toți, mai puțin Silke, aveau o strîngere de inimă în legătură cu acest cadou neobișnuit. Ce se va întîmpla dacă bradul nu va fi în curtea lor în dimineața de Crăciun ? Timpul a trecut repede și soarele a răsărit parcă mai devreme în dimineața Crăciunului. Tatăl, mama și bunicii au ieșit în curte și au constatat că nu se schimbase nimic, nu apăruse bradul din Pădurea-cu-un-singur-brad. Erau speriați de reacția prințesei. Mama a hotărît să o scoale pe Silke pentru a o pregăti pentru marea dezamăgire. A urcat scările și a bătut la ușa camerei îngerașului, dar nu s-a auzit vreun răspuns. A mai bătut o dată și a apăsat clanța. A deschis ușa și a văzut patul gol. A dus mîna la gură și și-a reținut un strigăt scurt. Hvittar a auzit primul bătăile puternice în micuța ușă a căsuței de elf. S-a uitat la ceas. Era devreme. În fine, posibil să fie Gustav cu vreun mesaj urgent. Și-a pus halatul și papucii. Bătăile în ușă se întețeau. Hvittar a grăbit pasul. A deschis ușa și privirea i-a căzut pe o fetiță blondă îmbrăcată într-o cămășuță de noapte de mătase. Avea picioarele și mîinile vinete de frig. Întreg corpul îi tremura și nu putea rosti niciun cuvînt. Inițial s-a speriat de musafirul pe cît de neșteptat pe atît de insistent. A invitat fetița în casă, aceasta a intrat tremurînd și s-a așezat pe fotoliul lui Hvittur. Hvittar a acoperit-o cu o păturică și s-a apucat să-i pregătească un ceai de fructe de pădure. A umplut ceainicul cu zăpadă de pe streașina căsuței, a aprins focul cu o bucată de iască uscată și a așezat ceainicul pe sobă. A scos săculeții cu plante de ceai și a ales amestecul pentru ceaiul-de-dezghețare-a-elfilor-înghețați. A întors capul și s-a uitat la fetiță. Avea cîteva trăsături de elf, urechi și nas mare, codițe împletite strîns, mărime de elf mediu, dar avea pielea mai albă și o mulțime de pistrui pe obraji. În fine, și-a spus, cred că o să funcționeze ceaiul-de-dezghețare-a-elfilor-înghețați. În timp ce aștepta ca apa din ceainic să dea în clocot, o cioară uriașă s-a izbit cu putere de ușa căsuței. Hvittar a deschis ușa și s-a trezit în față cu o cioară amețită ce purta un plic roșu în cioc. A luat plicul. Scuscuze, a spus Gustav bîlbîindu-se, amam ratatatat ateteterizarea, nu am apreciat bibine didistanța, cred că ori îmi schimb ochechelarii de zbor, ori ies la pepensie. Familia Siljei era adunată în camera fetiței. Bunica era îngrijorată și stătea cu palma la gură. Bunicul ofta și ridica din umeri. Mama ținea o hăinuță a fetiței la piept și avea privirea pierdută. Tatăl stătea cu mînile la spate și se uita pe fereastră. La un moment dat o cioară cu ochelari s-a izbit de geam. Toată lumea a tresărit. Tatăl a deschis geamul și a găsit un plic roșu pe marginea geamului. A luat plicul și a ridicat privirea și a văzut o cioară care croncănea ciudat și zbura pe o traiectorie ambiguă. S-a întors, a deschis plicul, a scos o coală portocalie și a dat citire scrisorii:




Stimați părinți și bunici ai copilului Silke,
Am luat act cu vădită îngrijorare de problema cu care vă confruntați în ajunul actualului Crăciun.
Desigur, asta nu vă ajută cu mare lucru, de fapt, nu vă ajută cu nimic, dar este o introducere standard pentru răspusurile date scrisorilor care conțin probleme ce nu pot fi rezolvate în modalitatea dorită de petent și nici printr-o altă modalitate apropiată sau adiacentă modalității dorite de petent.
Totuși, pentru a nu deteriora complet relația adulților cu Crăciunul, aspect ce poate avea repercursiuni negative asupra relației copiilor cu Crăciunul, Consiliul General al Problemelor Crăciunului (C.G.P.C.), alcătuit din 15 membrii (13 elfi și doi membrii de drept, Moș Crăciun și Doamna Crăciun), a luat în discuție problema dumneavoastră și a stabilit o soluție amiabilă de rezolvare.
Cu începere de astăzi, 24 decembrie (zi cunoscută sub numele de Ajun), se acordă tinerei Silke, pentru una săptămînă, statutul de elf mediu invizibil, cu toate privilegiile și obligațiile ce decurg din acesta.
Tînăra va deveni invizibilă și va efectua un stagiu de pregătire intensivă la căsuța elfilor Hvittar și Hvittur din Pădurea-cu-un-singur-brad. În cadrul stagiului, copila va învăța să identifice ciupercile comestibile din pădure, să pregătescă rezerve de alimente pentru iarnă, să vorbească cu animalele, să prepare turte de ovăz și diverse ceaiuri din fructe de pădure.
În spreranța că această modalitate de rezolvare a problemei este de natură a asigura protejarea intereselor tuturor părților implicate,
Vă asigurăm de întreaga noastră considerație și vă urăm un Crăciun Fericit !
Laponia, 24 decembrie