Pagina 1 din 1

RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mie Aug 26, 2015 12:48 pm
de iuliangrecu
Reguli noi în asigurări

Din 2016, după mai multe amânări, intră în vigoare directiva Solvency II, care, pe scurt, înseamnă reguli mult mai stricte pentru companiile de asigurare şi pentru managerii lor.
Dat fiind că multe dintre companii vor fi nevoite să aducă aporturi substanţiale de capital pentru a respecta noile norme, vom asista, cel mai probabil, la un adevărat cutremur în piaţa asigurărilor.

Directiva Solvency II este extrem de stufoasă şi de tehnică, motiv pentru care implementa­rea ei va fi, în sine, un efort semnificativ pentru societăţile de asigurare locale şi pentru supraveghetorul pieţei, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Prima mare modificare faţă de actualele norme după care funcţionează piaţa asigurărilor o reprezintă introducerea a şase noi categorii de riscuri ce vor fi luate în calcul pentru stabilirea solvabilităţii societăţilor de asigurare. Menţionăm că sol­vabilitatea reprezintă un indicator esenţial pentru societăţile de asigurare pentru că arată exact capacitatea acestora de a putea achita plăţile din viitor (despăgubiri viitoare, datorii etc.).
De altfel, după implementarea Directivei, este de aşteptat ca acest indicator să primeze în realizarea topurilor, construite acum exclusiv în funcţie de primele brute subscrise, adică de volumul vânzărilor.

În prezent, acest indicator este calculat doar în funcţie de expunerea asigurătorului şi de daunele estimate, însă după implementarea Directivei analiza va fi una cu mult mai complexă. Supraveghetorul va lua în calcul şase categorii de risc: de subscriere, de lichiditate, de concentrare, de piaţă, de credit şi riscul strategic.

http://www.romanialibera.ro/economie/fi ... ari-390517

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mie Aug 26, 2015 1:34 pm
de teo
iuliangrecu scrie:... vom asista, cel mai probabil, la un adevărat cutremur în piaţa asigurărilor.
...


vom asista nu la un cutremur ci la o curatire a sistemului. curatirea sistemului o sa aiba un efect pozitiv direct asupra comportamentului asiguratului. mai greu o sa-i fie la inceput :mrgreen:

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mie Aug 26, 2015 2:04 pm
de iuliangrecu
teo scrie:vom asista nu la un cutremur ci la o curatire a sistemului. curatirea sistemului o sa aiba un efect pozitiv direct asupra comportamentului asiguratului. mai greu o sa-i fie la inceput :mrgreen:

de undeva/candva, trebuia sa se inceapa..

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mie Aug 26, 2015 2:21 pm
de iuliangrecu
"Consiliul ASF a decis intrarea în faliment a societății Astra Asigurări"

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis intrarea în faliment a societății Astra Asigurări, care se afla în administrare specială și retragerea autorizației de funcționare, a anunțat miercuri 26.08.2015, președintele ASF Mișu Negrițoiu

http://www.agerpres.ro/economie/2015/08 ... i-15-17-32

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Vin Feb 10, 2017 6:40 pm
de iuliangrecu
Opaa!

Firmele care încheie poliţe de asigurare RCA sunt obligate, de azi, 10.02.2017, să constate daunele, în cazul unui accident, oriunde vrea păgubitul, anunţă Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

http://m.digi24.ro/stiri/economie/consu ... rca-667643


Sent from my iPhone using Tapatalk

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Vin Feb 10, 2017 7:17 pm
de teo
iuliangrecu scrie:
Firmele care încheie poliţe de asigurare RCA sunt obligate, de azi, 10.02.2017, să constate daunele, în cazul unui accident, oriunde vrea păgubitul, anunţă Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.



s-o nuantam putin :mrgreen:

da, e adevarat ca pagubitul nu mai este conditionat sa mearga pentru constatare cu masina intr-o anumita locatie.

pagubitul poate solicita, in scris, sa i se efectueze constatarea in locatia aleasa de el.
asiguratorul este obligat ca in 5 zile lucratoare sa efectueze constatarea.

dar :mrgreen:

1. procesul de constatare trebuie sa respecte cadrul legal cu privire la protectia muncii :mrgreen: iar in cazul in care bunul avariat nu este localizat intr-un spatiu ce permite efectuarea in conditii de siguranta, persoana prejudiciata va trebui sa asigure conditiile necesare derularii procesului de constatare :mrgreen:

2. vrei la constatarea la locatia X? astepti 5 zile lucratoare :mrgreen: si nici atunci nu e sigur fiindca vezi punctul 1 :mrgreen:

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Vin Feb 10, 2017 9:20 pm
de iuliangrecu
Cre'ca protectia muncii o sa fie ultima hiba, in toata modificarea asta


Sent from my iPhone using Tapatalk

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mie Mai 03, 2017 11:11 pm
de April
Scumpe!
544 + 1150 lei!
De la anul nu cred ca mai fac CASCO, am facut 5000 km in 2 ani - in total, merg putin in afara Bucurestiului.
Mai vin si revizia, si ITP-ul...

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Lun Mai 08, 2017 11:11 am
de gabriel
scumpe da bune, cand dauna este spre ex. de 10.000 lei ... te gandesti, ce bun era un casco...

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Lun Mai 08, 2017 6:23 pm
de mirce4
teo scrie:
iuliangrecu scrie:
Firmele care încheie poliţe de asigurare RCA sunt obligate, de azi, 10.02.2017, să constate daunele, în cazul unui accident, oriunde vrea păgubitul, anunţă Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.



s-o nuantam putin :mrgreen:

da, e adevarat ca pagubitul nu mai este conditionat sa mearga pentru constatare cu masina intr-o anumita locatie.

pagubitul poate solicita, in scris, sa i se efectueze constatarea in locatia aleasa de el.
asiguratorul este obligat ca in 5 zile lucratoare sa efectueze constatarea.

dar :mrgreen:

1. procesul de constatare trebuie sa respecte cadrul legal cu privire la protectia muncii :mrgreen: iar in cazul in care bunul avariat nu este localizat intr-un spatiu ce permite efectuarea in conditii de siguranta, persoana prejudiciata va trebui sa asigure conditiile necesare derularii procesului de constatare :mrgreen:

2. vrei la constatarea la locatia X? astepti 5 zile lucratoare :mrgreen: si nici atunci nu e sigur fiindca vezi punctul 1 :mrgreen:


Anul trecut am avut un incident neplacut care a dus masina intr-o stare in care nu era deplasabila. Am dus masina pe platforma la un service din apropiere si am facut o solicitare scrisa pt constatare societatii de asigurare. S-au prezentat exact in a 5-a zi pt constatare. Asta n-ar fi fost o problema, dar mai departe s-au miscat extrem de greu....

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Lun Mai 08, 2017 7:38 pm
de iuliangrecu
mirce4 scrie:S-au prezentat exact in a 5-a zi pt constatare. Asta n-ar fi fost o problema, dar mai departe s-au miscat extrem de greu....

Cam miroase a exces de zel..

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mar Mai 09, 2017 12:19 am
de iuliangrecu
Cu ocazia inmatricularii noii achizitii auto, am fost obligat sa fac rca pornind de la B0, ce am observat la oferta de pret, cam toti cereau la fel.
Cu ocazia asta am profitat si facut asigurarea la Generali, 1 an, 721 ron, ca nu mai prind in veci rca la astia ;)

Hai noapte buna, sau buna dimineata.. :think:

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Mar Mai 16, 2017 9:01 pm
de iuliangrecu
Ce noutăți aduce legea RCA, care astazi a trecut de shparlament:

"Principala noutate este introducerea tarifului de referinţă: se calculează statistic. Este o medie a preţului pe un anumit segment de risc pe ultimii cinci ani.

Piesele auto contrafăcute sunt considerate infracţiune şi responsabilii de la service-uri pot fi pedepsiți cu închisoarea până la 7 ani. 35% din piesele folosite de industria auto din România este afectată de contrafaceri.

Asigurătorii spun că legea este nejustă pentru că s-au plafonat cheltuielile lor de administrare la 25% dar sunt lăsate breşe unde service-urile pot solicita mai mulţi bani: evaluarea daunei nu se mai face doar prin sisteme specializate.

Plafonarea costurilor de administrare la 25% va aduce un blocaj pentru firmele de asigurări şi în cazul unor noi falimente, firmele rămase vor suporta plata daunelor către Fondul de garantare din costurile de administrare.

Scumpirea polițelor nu se va mai putea face independent de cheltuielile pe care aceste companii le au.

Decontarea directă este altă modificare importantă: companiile au cerut ca aceasta să fie facultativă atât pentru asigurători căt şi pentru clienţi, însă parlamentarii au spus că ea trebuie să fie obligatorie pentru firmele de asigurări şi doar clienţii să poată alege. Această decontare directă va face obiectul unei prime suplimentare. În plus, procedura de despăgubire se poate prelungi pentru că firmele trebuie să schimbe documente între ele.

Brokerii: după ce au fost plafonate tarifele, acum sunt plafonate costurile. Este posibilă deschiderea unei proceduri de infrigement deoarece din 30.000 de brokeri jumătate ar putea dispărea de pe piaţă. Acum comisionul pentru brokeri este de 10%, iar dacă se plafonează costurile de administrare, comisionul ajunge la 4-5%.

Service- urile nu sunt multumite că termenul de plată al despăgubirii a crescut de la 10 zile la 40 de zile.

Legea va intra în vigoare după 30 de zile de când este promulgată de preşedintele Klaus Iohannis"

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Joi Mai 18, 2017 12:26 pm
de iuliangrecu

Re: RCA/CASCO

Mesaj necititScris: Vin Aug 16, 2019 12:06 pm
de iuliangrecu
valabil pentru București, sa vezi acum cozi , nervi si țigănie..

"Începând cu data de 01.09.2019, Biroul Accidente Ușoare Sectoarele 1 și 6, cu sediul în Mun. București, Calea Griviței, Sector 1, se va muta în sediul din Mun. București, Splaiul Unirii nr. 311, sector 3 (incinta Auto Cobălcescu).

Tot în cadrul acestui sediu își desfășoară activitatea și Biroul Accidente Ușoare Sectoarele 2, 3, 4 și 5, astfel, aici vor fi soluţionate accidentele de circulaţie în urma cărora au rezultat numai pagube materiale, produse în toate sectoarele Capitalei."

https://bpr.politiaromana.ro/ro/stiri/b ... cobalcescu