iuliangrecu scrie:50 de cărţi care trebuie citite pentru a te putea considera cult
Psihologul Daniel David a realizat, la solicitarea unei edituri, o lista a celor mai bune cărţi pe care le-a citit. „Cred că fiecare om trebuie să fie preocupat de cultura personală, cultura fiind cea care îl transformă dintr-un Homo Sapiens într-o persoană, parte a unei civilizaţii.
Sigur, astăzi, odată cu explozia cunoaşterii şi a lărgirii accesului la ea, este greu să mai fii un spirit enciclopedic – ca Leonardo da Vinci sau alte personalităţi ale Antichităţii, Evului Mediu sau Renaşterii.
Poţi însă să fii un om cult şi educat care ştie unde să caute cunoaşterea atunci când nu ştie ceva şi/sau când este nevoie de ea”, a explicat David pe blogul său.
Un om cult/educat este astăzi, după părerea psihologului, „un om care cunoaşte într-un mod structural şi la un nivel mediu de analiză: Filozofie estică şi vestică (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale); Logică, retorică şi teoria argumentării; Istoria naţională şi cea universală (caracteristicile şi evenimentele majore din perioadele istorice clasice); Literatura/arta naţională (inclusiv gramatica) şi internaţională (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale); Domeniul în care activează (istoria şi reprezentanţii de marcă).
Apoi, din fiecare dintre aceste aspecte trebuie să alegem cel puţin o temă/curent/autor de interes pe care trebuie să-l aprofundăm pe verticală (aprofundarea domeniului în care activezi este obligatorie)”.
Clasificarea cărţilor din Top-50 David prezintă o grupare a lucrărilor „care fac parte din bagajul meu intelectual, pe care le-am aprofundat pe verticală (sic!); nu am inclus aici poezia, care ar trebui să aibă o categorie aparte (dacă aş face-o, ţin să spun că i-aş include obligatoriu pe Eminescu şi Blaga)”.
Ele pot fi grupate în cinci categorii:
Lucrările 1-11: Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii)
Lucrările 12-14: Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei
Lucrările 15-22: Fundamentale pentru stabilizarea şi nuanţarea personalităţii
Lucrările 23-36: Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine)
Lucrările 37-50: Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat, în raport cu viaţa cotidiană).
Psihologul a precizat că ordinea lucrărilor (poziţia în Top) nu exprimă valoarea lor, ci perioadele de vârstă şi competenţele pe care le vizează (le cer şi/sau le formează), corespunzând celor cinci categorii menţionate în introducere (în cadrul fiecărei categorii ordinea este în funcţie de înlănţuirea logică, psihologică şi/sau istorică).
„Cele mai multe lucrări din Top-50 sunt cărţi din literatura internaţională; deşi lucrările româneşti nu se regăsesc în număr mare în Top-50 (suferind, din punctul meu de vedere, mai ales la originalitate/primatul ideilor), ele se regăsesc în număr mare în Top-100 personal”, a mai precizat David.
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/5 ... index.html
Hunab scrie:Citite in ultima vreme: Khaled Hosseini - Vanatorul de zmeie si Nikos Kazantzakis - Hristos rastignit din nou.
Maria scrie:Hunab scrie:Citite in ultima vreme: Khaled Hosseini - Vanatorul de zmeie si Nikos Kazantzakis - Hristos rastignit din nou.
Cand am citit Hristos rastignit din nou, visam noaptea ce citeam ziua. Doar eu sunt defecta, sau a mai patit-o si altcineva?
HHR scrie:In weekend am vazut The 100-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared – Bătrânul de 100 de ani care a şters-o pe fereastră (2013)
http://www.imdb.com/title/tt2113681/
Despre carte: http://www.edituratrei.ro/product.php/B ... arut/2380/
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 148 vizitatori