Pagina 23 din 25

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Lun Apr 24, 2017 7:05 am
de HHR
E destul de greu să nu facem pasul în a judeca pe celălalt. Chiar şi cei care cu puţin timp în urmă admirau disciplina cu care sunt crescuţi cei doi tineri, astăzi au trecut pe poziţii adverse. Am prins pe ştirile de la proteve (azi dimineaţă) ceva elemente despre tragedia celor doi alpinişti. Ceea ce m-a indispus a fost incapacitatea mediei de a face distincţie între public şi privat. Am auzit tot felul de (pre)judecăţi de valoare privind modul de educare a celor doi tineri, aspecte ce ţin de privat şi mi se pare o maximă lipsă de decenţă exhibarea lor publică. Din punct de vedere juridic trebuie rezolvate chestii tehnice: cine a decis o anumită conduită şi dacă poate fi reţinută culpa în sens penal dar, pentru asta există specialişti discreţi, nu pocnitori din media scrisă şi vorbită.

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mie Mai 24, 2017 12:36 pm
de April
In afara concursului săptămânal, vă provoc la tema:
"LMA copiilor forumiștilor!
LMA tuturor copiilor, mici și mari!"

Toate pozele vor fi postate pe pagina de Facebook Forum Grecia, de 1 iunie!

Am acceptul, pentru tema suplimentara, a dirijorului acestei arii, @PozeDecat :thumbup:

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mie Mai 24, 2017 8:02 pm
de pozeDECAT
April scrie:In afara concursului săptămânal, vă provoc la tema:
"LMA copiilor forumiștilor!
LMA tuturor copiilor, mici și mari!"

Toate pozele vor fi postate pe pagina de Facebook Forum Grecia, de 1 iunie!

Am acceptul, pentru tema suplimentara, a dirijorului acestei arii, @PozeDecat :thumbup:

Nefiind un concurs, pot sugera stapanirii ca sa poata primi aceste imagini si la sectiunea "fotografia mea". O sugestie cam tarzie, ce-i drept :geek:

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mie Mai 24, 2017 9:11 pm
de iuliangrecu
pozeDECAT scrie:Nefiind un concurs, pot sugera stapanirii ca sa poata primi aceste imagini si la sectiunea "fotografia mea". O sugestie cam tarzie, ce-i drept :geek:

Ar merge si la sectiunea "Cu/despre copiii nostri"
Propun un poll

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Joi Mai 25, 2017 8:28 pm
de iuliangrecu
Hristos s-a Inaltat!

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Vin Iun 09, 2017 10:34 am
de iuliangrecu
Duminica 11 iunie, concerte pt copii (Gasca Zurli, Smiley, etc) + jocuri/ activitati specifice, in parc Herastrau, pe noi ne gasiti acolo :)

PROGRAM SCENA:
10:10 ALINA SORESCU
11:15 GAȘCA ZURLI
12:30 ANDREEA D.
14:00 SMILEY

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Vin Aug 04, 2017 9:17 pm
de HHR
Io de unde decolez ?

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Lun Aug 07, 2017 1:39 pm
de iuliangrecu
Oare ce/cum sa-i explic minigrecului, contextul acestor desene animate?
Voi ce le-ati spus? sau ce le-ati spune?


Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Lun Sep 11, 2017 7:17 pm
de HHR
„Nine eleven is the best”, replica lui Sacha Baron Cohen din spumoasa comedie Dictatorul mi-a trecut ca glontele prin golul cranian pe la şapte fără ceva, cînd aparţinătuarea mi-a dat ordinul de sculare. Hai, scoală-te degrabă, că începe şcoala ! Ora e imposibilă din toate punctele de vedere şi, mai mult decît atît, îmi aminteam vag faptul că am terminat cu toate şcolile. Le-am inventariat rapid: primara, gimnaziala, liceul, facultatea şi şcoala de şoferi. Nu mi-a dat cu rest. Stai, îmi zic ! Stau, îmi răspund ! Ăla mare începe școala, îmi zic ! Corect, îmi răspund. Mă echipez, iau pe ăla mare și pe mama lui biologică și naturală și pornim spre școala șapte. Ajungem la școala șapte. Mă uit atent la aparținătuare și observ o rochiță nouă, coafură nouă. Mă uit și la alte femei. Și alea sînt gătite. Acu îmi dau seama de ce începutul școlii ne-a costat dublu. Nici nu mai știu exact cine începe școala, femeile sau copiii ? În fine, așa stau treburile. E lume multă, părinți și copii, mai mult părinți decît copii. Toată lumea e cu flori, majoritatea de la aceeași florărie. Festivitatea începe cu imnul național. Nu știu decît o strofă, nici aia perfect. Oricum nu mă interesează. E mai scurt decît trei culori. Nici ăla nu-mi plăcea. Ăla era despre un tip fără educația culorilor, nu știa decît trei. Ăsta de acum e cu un adormit. În fine, așa stau lucrurile ! Directoarea are un țignal de te scoate din ale tale. Vorbește frumos. Probabil s-a pregătit. Un preot vorbește, apoi spune tatăl nostru și mai adaugă o rugăciune lungă, prea lungă. După ce depășim momentele naționalist-creștine, vorbește un tip de la primărie. Zice că a terminat tot la școala șapte. Înainte, directoarea spusese că e cea mai bună școală. Păi cum cea mai bună și tipul ăsta a eșuat în ceva politică ? În fine, așa stau treburile. Se întră în clase. Rămîn afară cu un prieten. Vorbim. Întrăm în școală. E cald. Copiii fac fotografii. Stau pe hol. Școala e plină de copii. Firesc, a început școala. Întotdeauna începuturile și sfîrșiturile sînt interesante. În fine, așa stau lucrurile. Plecăm.

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mie Sep 13, 2017 3:16 pm
de iuliangrecu
Pentru copii, cu ocazia zilelor Bucurestiului (la fel ca in 2016) avem organizat eveniment in parcul Cismigiu care include: ateliere de creatie, jonglerii, spectacole de magie, muzica, dans, piese de teatru, stand-up comedy, Gasca Zurli si multi alti artisti.
Startul se da vineri 15 septembrie, la ora 17, ne vedem acolo ;)

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Dum Oct 22, 2017 9:04 pm
de HHR
Forum Thassos Kids

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Dum Oct 22, 2017 9:13 pm
de claz
Copiii nostri si ai altora :angel:

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mar Dec 19, 2017 2:00 pm
de damblagiu
Nu am mai urmarit stirile de ceva vreme. Ieri am comis-o si am aflat despre tragedia de la metrou. Nu doresc sa sune a lipsa de modestie, ci ca un sfat. Eu, le-a spus, si explicat cu argumente copiilor mei cateva reguli de comportament in situatii din astea. Le am explicat ca nu e bine sa astepte metroul pe margine peronului, ci sa stea in spate ca nu castiga nimic ci isi pot pierde viata inpinsi, din greseala, sau intentionat de cineva necunoscut. Au zambit cand le-am spus ca un necunoscut ar putea face asa ceva. Azi, au dovada ca am avut dreptate. Tot din sfera asta a autoprotectiei i-am sfatuit sa nu astepte, la traversare, pe marginea trotoarului culoarea verde a semaforului. In cluburi, discoteci, incinte aglomerate in general sa indentifice caile de evacuare, sau ferestre ce pot fi folosite in acest scop si sa se pozitioneze cat mai aproape de ele. Sa evite cluburile, barurile, situate la subsolutile cladirilor sau la etajele superioare ale cladirilor f inalte. Am reusit sa-i fac sa constientizeze pericolele si sa se protejeze pe cat posibil.

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mie Dec 20, 2017 10:30 am
de pozeDECAT
Eu ii spun fiica-mii sa nu mai mearga pe langa bloc daca are trotuar mai larg sau, daca totusi o face, macar sa se uite intai in sus, sa vada daca nu cumva e vreun ghiveci sau vreo sticla in dezechilibru pe vreun pervaz. Ca daca-ti cade un muc de tigara inca aprinsa in cap nu-i bai asa mare :roll:

In ce priveste faza de la metrou, se vede inca o data cat de departe suntem de civilizatie. Cand esti impins la metrou in Japonia, cel ce te impinge are manusi albe! :lolno:
https://www.youtube.com/watch?v=E7kor5nHtZQ

Re: Cu si despre copiii nostri sau ai altora

Mesaj necititScris: Mie Dec 20, 2017 11:32 am
de April
Ieri seara, dupa foarte mult timp, am mers cu metroul. Nu stiu daca acum au apartut niste marcaje galbene de avertizare, lipite pe peron sau sunt mai demult. Oricum nu sunt de mare folos.